Scurt istoric

Evolutia în timp a Institutiei Prefectului

Institutia prefectului este veche si traditionala în administratia publica din România, întâlnita în Muntenia si Moldova înca înainte de Unirea Principatelor din 1859. Este adevarat ca cei care o reprezentau purtau o alta denumire, asa zisii „ispravnici de judete” sau „ispravnici administrativi”.

Dupa realizarea Unirii Principatelor au survenit modificari de esenta în administratia tarilor române, impuse de consolidarea unitatii statale si modernizarii structurii administrative.

Prima aparitie a institutiei prefectului ca atare în administratia societatii românesti dateaza din a doua jumatate a secolului XIX, fiind consacrata prin Legea pentru înfiintarea consililor judetene, din 2 aprilie 1864, si Legea comunala din 1 aprilie 1864, inspirate dupa modelul francez al timpului.

Prin legea din 1864 se organizeaza pentru prima data administratia judetelor tarii. Judetul nu era numai o subdiviziune administrativa a statului, ci si o persoana juridica investita cu o aumita putere politica si drepturi patrimoniale.

Institutia Prefectului, prin Legea din 1 martie 1883, care modifica prevederile legii din 1864 si a celei din martie 1872, sufera o restrângere a atributiilor care-i reveneau prefectului, el nemaifiind decât „agent executor al deciziunilor consiliului si comitetului, pe care le încredinteaza prezidentului comitetului permanent. Prefectul trebuie sa-i dea acestuia concursul necesar”.

Prin Legea din 1 noiembrie 1892 privind organizarea autoritatilor administrative exterioare, dependente de Ministerul de Interne si fixarea circumscriptiunilor administrative, institutia prefectului era abilitata cu atributii care conturau deplin aceasta functie. Se precizeaza în lege ca „ în capul fiecarui judet este câte un prefect” „numit prin decret regal, la recomandarea Ministrului de Interne” si „reprezinta puterea executiva în toata circumscriptiunea supusa administratiunii sale”.

În Legea de unificare administrativa din 1925 institutia prefectului era tratata ca reprezentînd autoritatea centrala, având atributii de control. Prefectul era numit prin decret regal , în urma propunerii Ministrului de interne. Pentru a putea fi numit prefect, pe lânga conditiile generale cerute functionarilor publici, candidatul trebuia sa aiba 30 de ani împliniti si sa posede diploma unei scoli superioare recunoscute de stat, în afara celor care au functionat în aceasta functie cel putin un an.

Legea pentru organizarea administratiei din 1929 este prima care delimiteaza autoritatile colectivitatilor alese de cele numite.

Prefectul nu mai este seful administratiei judetene, fiind „reprezentant al guvernului”. El exercita „controlul si supravegherea tuturor administratiilor locale”. În calitate de delegat al autoritatii centrale el reprezenta guvernul si puterea executiva.

Legea aduce în planul vietii administrative a tarii o noua institutie – comisia administrativa a judetului, al carei presedinte era prefectul.

Legea administrativa din 27.03.1936 confera prefectului un rol deosebit de important ca sef al administratiei judetene, care supraveghea toate asezamintele culturale si serviciile publice. Era de asemenea seful politiei si jandarmeriei.

Prin Legea administrativa din 1938 se desfiinteaza administratia autonoma a judetului, înfiintându-se tinutul , judetul ramânând numai o circumscriptie în care functioneaza serviciile exterioare ale ministerelor. Prefectul devine functionar de cariera, numit prin decret regal si are dreptul de a numi primarii din comunele rurale si urbane neresedinta si de a desemna membrii de drept în consiliul comunal.

În perioada 1940 – 1944, în baza Decretului lege din 21.09.1940, se revine la institutia prefectului ca functionar public si la comuna si judet ca unitati administrativ teritoriale cu personalitate juidica, partimoniu si buget propriu. Prefectul îsi mentine rolul de si atributiile de reprezentant al guvernului.

Dupa anul 1944 legiuirile ce au urmat au desfiintat institutia prefectului, aceasta fiind repusa în locul si rolul ce i se cuvin dupa decembrie 1989.

Prin Legea nr 5/1990 privind administratia judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor, pâna la organizarea alegerilor generale se readuce în viata administrativa a tarii institutia prefecturii ca „organ al administratiei de stat cu competenta generala”, compusa din: 1 prefect, 2 subprefecti, 1 secretar si 7 membrii. Legea stabilea atât modul de organizare cât si atributiile acestei institutii.

Constitutia României, adoptata de Parlament si aprobata prin referendum în decembrie 1991, repune institutia prefectului pe noi principii organizatorice si functionale, pornind de la traditiile românesti în materie.

Prefectul, conform prevederilor Constitutiei , ale Legii nr 69/1991 si apoi ale Legii nr.215/2001, privind administratia publica locala, este o institutie care reprezinta Guvernul pe pln local si conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlate autoritati locale în judet.

Modificarea statutului prefectului în reglementarea legala s-a produs în anul 2004, o data cu aparitia Legii nr. 340/2004 – Legea Prefectului , si apoi prin modificarea din 2005 prin OUG nr 179/2005 pentru modificarea Legii 340/2004, care statueaza: „prefectul si subprefectul fac parte din categoria înaltilor functionari publici”.

Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Acesta numeste câte un prefect în fiecare judet si în municipiul Bucuresti, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor.

Dintre atributiile prefectului, subliniem:

  • asigura, la nivelul judetului realizarea intereselor nationale, aplicarea si respectarea Constitutiei, a legilor, a ordonantelor si hotarârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum si a ordinii publice;
  • actioneaza pentru realizarea în judet a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare si dispune masurile necesare pentru îndeplinirea lor;
  • conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ teritoriale;
  • actioneaza pentru asigurarea climatului de pace sociala, mentinerea unui contact continuu cu toate nivelurile institutionale si sociale, acordând o atentie constanta prevenirii tensiunilor sociale
  • stabileste, împreuna cu autoritatile administratiei publice locale si judetene, prioritatile de dezvoltare teritoriala;
  • verifica legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, cu exceptia actelor de gestiune;
  • asigura, împreuna cu autoritatile si organele abilitate, pregatirea si aducerea la îndeplinire, în conditiile stabilite prin lege, a masurilor de aparare care nu au caracter militar, precum si a celor de protectie civila;
  • dispune, în calitate de presedinte al Comitetului judetean pentru situatii de urgenta, masurile care se impun pentru prevenirea si gestionarea acestora si foloseste în acest sens sumele special prevazute în bugetul propriu cu aceasta destinatie;
  • utilizeaza, în calitate de sef al protectiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat si baza logistica de interventie în situatii de criza, în scopul desfasurarii în bune conditii a acestei activitati;
  • dispune masurile corespunzatoare pentru prevenirea infractiunilor si apararea drepturilor si a sigurantei cetatenilor, prin organele legal abilitate;
  • asigura realizarea planului de masuri pentru integrare europeana si intensificarea relatiilor externe;
  • dispune masuri de aplicare a politicilor nationale hotarâte de Guvern si a politicilor de integrare europeana;
  • hotaraste, în conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu institutii similare din tara si din strainatate, în vederea promovarii intereselor comune.

Comentariile nu sunt permise.